Fanny Chartres - Autrice jeunesse et traductrice du roumain

Se pare ca filozofia budismului merge si cu mine. Azi, am primit un telefon si in sfirsit am auzit vestea buna pe care o asteptam de acum o luna si jumatate. Exista o stea buna si pentru mine. Ninge, albeata noptii ma invaluie, vad in zapada frumusetea care ascunde cenusia, craciunul vine odata cu sora mea, o sa-i arat cum se poate ca ma simt bine aici, cine sunt ingerii mei de aici, Nimic extraordinar in ceea ce am scris, stiu, dar cand suntem fericiti, suntem si un pic stupizi. Sa ascultam, sa dansam, sa fim "légers, bêtes, heureux, insouciants" Arcade fire

Un budist este cel mai fericit individu. N-are nici o teama nici o anxietate. Este mereu linistit si senin. Nu poate fi tulburat de bulversarile nici de calamitatile. Vede lucrurile cum sunt. Buddha nu fu niciodata melancolic nici lugubru. Contemporanii lui l-au descris ca fiind "mereu zimbitor". Budismul este cu totul opus la o atitudine care cultiva un suflet melancolic, trist, posomorît si moros si care impiedica intelegerea a Adevarului. Fericirea face parte din cei sapte "factori ai trezarii, ai realizarii", care trebuie sa fie cultivate pentru a implini acest "Nirvana". Mai simplu de zis decat de aplicat...

Inainte, a fost stres... In timpul momentului respectiv, au fost si stres si emotie O zi mai tarziu, au fost si stres si emotie si neliniste O saptamina mai tarziu, adica acum, sunt bucurie si incredere si sperante. Bine ca i-am ascultat pe niste insi binevoitori, fara ei, n-as fi transcris  pe hartie  sufletul meu de traducatoare. Aici, gasiti versiunea in romana : http://www.observatorcultural.ro/Sa-traduci-literatura-contemporana*articleID_22835-articles_details.html Si jos, gasiti versiunea in franceza : "Traduire la littérature contemporaine" Intervention du 20 novembre 2009 à l'Institut Culturel Roumain reprise dans l' Observator cultural du 26 novembre 2009. "Difficile et intimidant d’intervenir sur ce thème. Intimidant mais honorant d’être parmi vous, des personnes, auteurs, traducteurs, éditeurs, organisateurs sans qui ma passion ne serait pas ce qu’elle est aujourd’hui. Difficile car le sujet est vaste et mon expérience encor

Seara la Povestitorii de la sosea a fost foarte misto: Ana Maria Sandu a citit un fragment in avant-premiera al cartii ei Omoara-ma care va aparea in februarie, iar Dan Lungu a citit un fragment de Cum sa uiti o femei si cateva texte mai "ludice".  Dupa lecturile lor, Marius Chivu le a pus intrebari. In Bucuresti, rar este cand pot sa profit de o adevarata pauza de lectura, iar la MTR, cu aceste serile organizate de catre Filip si Mirela Florian, gasesc colacul meu de salvare. In Franta, este o practica curenta, si mai mult in Germania. In Franta, as spune ca e prea curent, toate bibliotecile organizeaza doua sau trei lecturi pe luna, si nu este in fiecare data deosebit de stralucitor, din contra, destul de des, m-am plictisit, chiar am vrut sa fug... pana momentul in care mi-am zis sa nu mai merg, pentru ca acolo, aveam senzatia ca lecturile acestea ma scoteau cheful de lectura. In Bucuresti, lecturile publice sunt rare, dar cand sunt, ca si cum azi seara la MTR, ma

Drum de flori Poezie si flori Viata si flori Fiecare are in fata lui un drum Fiecare poate sa gasesca pe drumul lui niste flori Aici sau acolo In Franta sau in Romania

Il est trois heures, j'ai des ailes qui poussent sur mes épaules, des étoiles dans mes yeux, des rayons qui  vont très loin, je suis l'enfant qui regardait Jem, l'enfant aux yeux vierges, qui regardent l'avenir et croient en tout, en l'amour, en la paix, au soleil... L'enfant qui ne veut pas dormir car elle craint de se réveiller vieille et désenchantée et lucide et flétrie et triste avec ces années de trop, qui se dit qu'elle doit enfin être adulte, qu'elle a l'âge d'être adulte... mais elle n"y croit pas, elle ne veut pas y croire, elle recule et regarde derrière elle des années qui n'existeront jamais. Mais elle te voit et alors son coeur se remet à battre et tout va bien, elle sourit et sent que son coeur se remet à battre doucement. Mais attention, il peut s'arrêter "asa" brusquement... Son coeur est fragile, ne pas casser, ne pas brusquer... Ne pas secouer, ne pas frapper, ne pas taper... Merci. De la douceur, bin

Saptamana viitoare se anunta frumoasa Miercuri, o sa merg la povestitorii de la sosea Mergeti si voi?

Luna de noiembrie este luna cea mai speciala a anului. Luna in care m-am nascut eu, luna in care s-a nascut mama mea. Luna de toamna, melancolica si frumoasa. O luna cu o lumina intensa si scurta, trebuie s-o prinzi la momentul in care se iveste, daca pierzi momentul acesta, e prea tirziu, vine noaptea, trebuie sa astepti ziua urmatoare ca sa surprinzi stralucirea noua, care va fi la fel de intensa si la fel de scurta. A fost odata ca niciodata o fetita nascuta intr-o luna de noiembrie, parintii ei au adus-o acasa, au hranit-o, au crescut-o. Fetita s-a nascut cu niste frunze moarte pe trupul ei. Fetita n-a vrut sa se desparta de haina ei de frunze moarte. Anii au trecut, Fetita a devenit fata. Fata se gandeste tot timpul la fetita pe care ar fi vrut s-o fie, dar n-o gaseste. Insa frunzele moarte au ramas pe trupul ei. La petite fille aux feuilles mortes - Edouard Boubat 

Françoise Pétrovitch  , Ne bouge pas poupée  "Sa facem o suta de metri sau sa facem trei milioane, sa pleci inseamna sa mergi mai departe, sa te misti, sa traiesti. Nu iubesc calotoriile, iubesc plecarea. Nu e nevoie de exotism. Ce conteaza este primul pas. Sa pleci, nu inseamna sa mori mai putin sau mai mult. Sa pleci inseamna sa traiesti."  ( Bonheur fantôme , de Anne Piercin, editura Le Rouergue) N-am nevoie de oglinda, oglinda mea este facuta de cuvinte, sunt momente in care evit oglinzile,  sunt momente in care gasesc oglinda mea, reflectul meu in litere si in cuvinte cand il gasesc, in sfarsit, pot sa ma uit in carne si in oase...

Aseara, am fost si eu la locul literar al saptamanii si anume: Clubul Taranului unde avea loc la Festivalul international de literatura  organizat de catre Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stanescu si Vasile Ernu. Dupa o zi de treaba, petrecuta intre peretiile mele, la calculator, la traducerile mele, m-am hotarat sa ies afara ca sa vad in carne si oase cateva dintre scriitorilor pe care ii traduc. Aveam, recunosc, cateva indoieli fiindca programul serii era, pe hartie, foarte aglomerat. Cand am intrat, sala era deja plina de oamenii mari, am crezut ca o sa fac un dus-intors direct si repede. Dar erau acolo cateva persoane pe care ii cunoastem, dragute care mi-au facut un zambet si mi-am zis sa stau. Bine ca am stat. Scena era si ea aglomerata, aproape prea mica pentru invitatii : Dieter Schlesak, Ardian-Christian Kuciuk, Gabriela Adamesteanu, Filip Florian, Cecilia Stefansescu, insotiti de echipa a Observatorului Cultural. Fiecare dintre scriitorilor a citit un fragment al cartilo

E clar ca a refuza orice cearta, orice conflict, orice tensiune, orice raport de forta, aduce la un moment dat la o detasarea adevarata, propice la pacea sufletului, dar de asemenea, detasarea aceasta usuca facultatea de a se emotiona. Ma gandesc acum.

Azi a fost o duminica asa:  La Chanson du dimanche   vesela... ritmata... joviala... bine dispusa... o zi aparte care reincarca bateriile... o pauza ca sa respiram... O duminica foarte departe de duminiciile pe care le am cunoscut destul de des, prea des, departe de duminicile in felul Piaf sau Juliette Greco Era prima  zi in care s-a intunecat de la ora 5, oamenii se plimbau prin parc, ma uitam la oameni, ma simteam ca ei, vedeam in gesturile lor o invitatie la uitare, ratele, pasarii si copacii erau prietenii mei, eram prietenea lor, eram si prietena oamenilor, eram sociala, eram deschisa, eram eu, eram ... eram bine. Atat.

Timpul prezent se departeaza incet incet de timpul trecut. Cu el, ma despart, pe vrute, pe nevrute, de o lume pe care o iubesc. M-am gasit o casa noua M-am gasit o situatie "eco-profesionala" corecta M-am regasit prietenii mei, inca mai mult prietenosi decat ce credeam. M-am gasit un peisaj colorat si bland si senin. Acum am si speranta sa gasesc si altceva. Negativismul ambiant din Romanai, il vad, il simt, ma atristeaza. Nu sunt oarba, vad mizeria, vad circul mediatico-politico care domneste pe aici, vad ca viata nu se traieste usor, dar nimic nu e romantic, nici pe aici, nici pe acolo. Si nimic nu e intamplator, daca ma simt legata la tara aceasta, ce pot sa fac? Cei care ma iubesc intr-o alta parte vor lua avionul. (Veti veni? va intreb eu) Ii astept ca sa-i arat unde traiesc si de ce traiesc printre oameni care ar trebui sa mi-pare straini. Repet, nu exista un drum usor, nicaieri. All is full of love (Bjork)

Magnum Am scos haina de ploaia. Cred din ce in ce mai mult in legatura puternica care exista intre ce scriem si ce traim, intre ce traduc si ce traiesc. Un exemplu usor si concret: de acum doua zile, ploua tare mult, vintul bate tare mult si eu, in momentul acesta, traduc un text care il pune in scena pe un om care ii e frig tot timpul, chiar la sfirsit cand dispare in focul pe care l-a pornit un vecin, inimos, si care vroia sa-l ajute pe frigurosul... Mi e frig, si eu. Un alt exemplu, un alt text: povestea unei rusoiace care decide sa se instaleze in Bucuresti, sa-si faca viata aici, chiar in zona pe care o cunosc... Povestea ei se termina bine, in privinta mea, habar n-am. Ma gindesc ca sunt asa, un fel de personaj de carte, care nu exista in viata reala, langa care oamenii trec, neatenti, grabiti, nimeni ma vede, iar eu, o vad prea bine lumea care ma incojura, si care ma ignora. Dar mai bine sa fiu invisibila, in felul acesta, scap de loviturile. "METTONS NOUS BO

"Buna ziua, Ma numesc Filaret si sunt cainele cel mai fericit din lume. Locuiesc in cartierul cel mai frumos din Bucuresti. Cartierul acesta are acelasi nume cu mine. Normal, pentru ca sunt cainele cu cel mai frumos nume din lume. In timpul zilei, ma plimb prin zona, astept autocarele car vin din Grecia, rar, sunt grecii care coboara din autocarul, mai mult sunt romanii care se intorc... acasa. Stau in fata garii si ma uit la masini, la oameni, la pasari... Intr-o zi, as urca in autocarul si eu, as merge si eu in Grecia, ca sa vad cum este acolo. Da' o sa ma intorc dupa cateva zile pentru ca aici, in cartierul care se numeste ca mine, sunt cainele cel mai fericit din lume." Uite jos un pic de ceea ce vad in fiecare zi :

Pamintul s-a deschis azi sub picioarele mele. Mi-am pierdut echilibrul. Cred ca am lesinat. Brusc, ceva pe care credeam foarte departe de mine, s-a intors si m-a lovit in fata. Taci. Uita. Fugi. Nu mai am Le courage des oiseaux.

Jeni Acterian scria in jurnalul ei (duminica 30 decembrie 1934): "Eu insami, in aceste zile, am descoperit o America. Mi-am dat seama de prostia oamenilor. Pana acum am crezut ca exista oameni de reala valoare. In fond, oare am crezut cu adevarat? Nu sunt sigura. Am crezut totusi ceva: ca exista in ei ceva necunoscut, macar mie. Ceva ce nu pot defini, dar ceva. Si brusc mi-am dat seama ca nu exista nimic. Nimic. Ei bine, cand vad un om, in prezent, il vad clar pana-n fund. E foarte stranie aceasta senzatie de a vedea, de  a vedea cu o luminoasa claritate. Sunt atat de clarvazatoare in prezent ca mi-e frica." ( Jurnalul unei fete greu de multumit de Jeni Acterian - Humanitas) De ce ziua nu face 48 ore, de ce trebuie sa-mi pierd timp noaptea dormindu si neputind sa traduc, de ce n-am o viata suplimentara ca sa traduc si acest jurnal? Rar, am avut senzatia aceasta, anume, aceea de a trai in aceste cuvinte. Dar nu sunt o fata greu de multumit (promit!), doar am cu fata ac

Gata, Floarea de menghina - La Fleur d'étau - de Svetlana Carstean zboara spre Franta. Gradinara ei, marele cofetar, Béatrice, Alice pleaca cu ea, si cu ea, femeia pleaca si ea. Acolo, exista un pamant pentru ei, un colt, chiar o resedinta intr-un loc deosebit de frumos, Les recollets. Sansa se deschide pentru Svetlana, pentru poezia ei si talentul ei. Eu sunt o liniuta, chiar o liniuta care se sterge si se depune intr-o alta parte "au gré du vent"... Pentru Ana, incerc sa fiu o liniuta constructiva, totusi pentru ea, nu va fi o resedinta in Franta dar in schimb, va fi o carte, L'écorchure . Povestea de Chelbasan va ajunge in Franta, Ana o va insoti, a gasit o casa foarte frumoasa ( Chemin de fer ) si o ilustratoare (Marine Joatton) care o va tine de mana. Resedinta sau nu resedinta, exista un colt pentru fiecare scriitor. Ana, Svetlana, cititorii din Franta va asteapta. Liniuta va multumeste. Joyce Tennesson PS : Aici, Noul Miossec de ascultat

De acum o saptamana, am terminat jobul meu de paznic de carte. Mai bine asa. Eu nu vreau sa supraveghez carti, vreau sa le citesc sau sa le dau sau sa le traduc sau sa le scriu. O carte este libera si eu am nevoie sa fiu libera. Ne potrivim bine, cred. Organisez zilele mele ca si cum vreau, n-am gasit insat ritmul meu de traducere, ma simt intodeauna prea lenta, nemultumita. M-am intalnit cu TO Bobe, o sa traduc "Contorsionista" lui pentru antologia de proze scurte. E un om la fel de dragut decat scrisul lui. Am stat de vorba. Vazusem la Soseaua de la MTR unde a dat o lectura foarte frumoasa. Cand citesc textele lui, mai am impresia sa aud vocea lui. Un fel de cantec de leagan literar. Joyce Tenneson

Azi sunt o fraza : "...pentru că nu am copii, că mă aflu departe de prieteni, că nu reuşesc să [traduc] bine, cheltuiesc prea mult pe mâncare, îmbătrânesc. Îmi pun prea multe întrebări. Mă analizez prea mult pe mine însămi. Nu-mi place ca timpul să îşi fluture aripile în jurul meu. " Virginia Woolf (Jurnal) La Mélancolie de Miossec

Piatra este grea, s-a asezat in inima mea. nu mai vrea sa pleaca. Sunt oameni pe care nu le inteleg, descopar un alt adevarat, o lume dubla, sunt straina inselata proasta care crede ca totul e bine, ca lumea e frumoasa, sincera si onesta dar lumea nu e asa m-am trezit stiu cum sunt stiu ca nu sunt in stare sa rezist sunt mica o piatra mica plesnita de piatra groasa. mai bine sa ma intorc la cuvintele de pe hartie, inofensive, blanzi si drepte.

Rimalda Viksraitis Laureat premiului festivalului de fotografie ("Descoperire" - a 40-a editie) de la Arles, Rimaldas Viksraitis i-a imortalizat pe locuitorii satului sau, din Lituania. In expozitia lui "Vis de ferma", poarta o privire tendra si amuzata pe o mica luma in care timpul pare oprit.

Sunt in Romania de acum o saptamana. Timpul a trecut repede. Nu m-am obisnuit insa, sunt tot intr-o stare febrila. Ieri, editura "Chemin de fer" mi-a scris ca traducerea mea de "Din aminitrile lui Chelbasan" le place extrem de mult. Complimentele lor m-au emotionat si bucurat foarte tare. Sunt alinata, Chelbasan noastra a gasit niste parintii adoptive bune si atentionate. Tiltul in franta ramane problematic, o sa-i propun editurii o lista mai larga ca sa alegem titlul cel mai potrivit. Aceasta Chelbasan care suna atat de frumos in romaneste nu merge in limba franceza, nostru "chauve" e prea urat pentru ea, merita altceva. Greu. Ma apuc acum la antologia de nuvele, trebuie sa ma obisnuiesc sa ma “dezobisnuiesc”, sa trec de un autor la altul fara regret si cu eficienta. Maine, incep ceva nou, intr-o librarie minunata din Bucuresti. Am stres. Un stres « cu dichis » (mic indiciu special pentru voi…)

Am ajuns luni seara in Bucuresti. Orasul seamana cu o harta gaurita, trebuie sa sar, trebuie sa fie atenta, trebuie sa ma cumpar pantofi, pansamente si rabdare. Marti seara, am descoperit gradina/terasa Carturesti: un loc de salvare, un coltisor linistit, verde, frumos. As fi putut sa dorm pe loc. Am terminat traducerea mea in curs, "Din aminitirile unui Chelbasan", in Franta, nu puteam sa ma despart de ea, am asteptat sa vin aici, si gata, i-am trimis la editura Chemin de fer, ma simt ca o mama care o vede pe fetita ei plecand prin lume ("topaind si nebune haihui prin lume" asa zice Ana Maria Sandu). Am si terminat traducerea unui scenariu simplu si puternic care m-a amintit cateva episoade autentice. M-am plimbat, am mers cu autobuzul, m-am pierdut dar m-am si regasit...

Draga Romania, Maine plec in Bucuresti, ma rog, ma intorc... Sunt intr-o stare de melancolie bucuroasa, sau de bucurie melancolica. Ceva  bland si cald... Abia astept sa pun mana mea pe asfaltul cald al bucurestiului, sa aud zgomotul capitalei, sa miros a perfumul romaniei, sa fug la Carturesti ca sa mi-cumpar teancuri de carti, sa iau tren spre Transilvania, sa merg si la Constanta ca sa vad portul meu, sa-i revad pe prietenii mei, cei care mi-au facut un coltisor in tara si inima lor, sa ascult, sa cresc... Pe maine Romania! Numai bine, Of! of! of ! (Rona Hartner)

« Tiens ton esprit en enfer, et ne désespère pas ! »       De acum trei zile, nu mai aveam nici-o carte noua in limba romana. Era de groaza. Am mers, panicata, chiar innebunita, la librarie si am gasit colacul meu de salvare intr-o carte romano-franceza care depaseste toate granitele. Ultima carte pe care am citit-o in Franta va fi un roman scris de Liliana Lazar, o romanca de 36 de ani, nativa din Romania, care scrie in franceza si traieste in Franta. Acest roman se numeste Terre des affranchis si este publicata la editura Gaia, specializata in general in literatura nordica. Mi-a placut extrem de mult. Liliana Lazar scrie un roman misterios, plin de lumina si de spatii de umbra, in care personajul central este o creatura de 100 de kilograme, un fel de Frankenstein, zis si Boul mut, taietor de lemne, ale carui mâini omoara cand el cred ca ele strange in brate. Ascuns in casa mamei sale pentru a scapa de politia, incearca sa-si salveze facandu-se calugar scrib. Abandoneaza securea p

Noaptea, il ascult pe Alain Bashung Zambesc Imi zic ca tristetea este frumoasa Ma simt bine cu ea, in ea Imi vine bine Va rog sa-l ascultati pe Alain Bashung... Mon ange je t'ai haï je t'ai laissé aimer d'autres que moi Un peu plus loin qu'ici Mon ange je t'ai trahi tant de nuits alité que mon coeur a cessé de me donner la vie si loin de moi... des armées insolites, et des ombres équivoques, des fils dont on se moque, et des femmes que l'on quitte des tristesses surannées des malheurs qu'on oublie des ongles un peu noircis mon ange je t'ai puni à tant me sacrifier icône idolâtrée immondices à la nuit mon ange je t'ai haï je t'ai laissé tuer nos jeunesses ébauchées le reste de nos vies si loin de moi... mes armées insolites et des ombres équivoques des fils dont on se moque, et des femmes que l'on quitte des tristesses surannées des malheurs qu'on oublie des ongles un peu noircis mon ange je t'ai Haï Tant de nuits - Alain Bashung

Toata tehnica de reproductie este supus la minciuna si la falsificare. Asa ca arat clar mai batrana pe pozele decat in imaginatia mea.

"Mai mult de 400 scriitori publica o carte zilele acestea. Printre ei, zece despre care vom vorbi" Sunt primele cuvinte unui articol publicat in "Le Figaro", inaintea unei selectiei de zece scriitori importanti: Amélie Nothomb, Patrick Poivre D'Arvor (PPDA), Marie NDiaye, Eliette Abécassis, necesarul Frédéric Beigbeder, Pascal Quignard (Goncourt 2002), Jean-Marie Parisis, Philippe Delerm, Patrick Besson, si cel mai frumos (dar foarte gol) Nicolas Fargues (si fost manechin). De ce printre 400 scriitori (francezi), doar cei mai puternici si faimosi sunt selectati? PPDA chiar are nevoie de publicitate in ziarul Le Figaro? Si Amélie Nothomb? Si Frédéric Beigbeder? Presa literara functioneaza putin ca si cum sistemul capitalist : oamenii bogati sunt din ce in ce mai bogati, iar saracii stau pe strada. Unde este curiozitatea intelectuala a ziaristilor? In loc sa caute piatra rara, in loc sa descopere niste noi talenti, fiecare vara si sfarsit de vara, cititorul are

Sunt niste zile in care am senzatia ca ma plimb intr-un un cantec. Azi e asa... Maine va fi un alt cantec, o alta muzica, un alt latrat sau va fi o zi fara sunet, fara zgomot, o liniste puternica si pura.

Plec curind... sau ma intorc, cum vreti. Am fost doua ani in Romania, Intr-o zi, o zi de martie, m-am intors in Franta, credeam ca trebuia sa ma intorc acasa, credeam ca Franta era casa mea. Stupid si dureros. Doua luni de depresie. si intr-o zi, o zi de iunie, un mail roz si albastru, sau albastru si roz, o bursa cistigata, semnalul de intors spre aceasta tara, Romania, tara mea de suflet... De ce am plecat? Ca sa ma intorc mai bine... ca sa inteleg ceva... ca sa cresc. Romania a fost acel an, anul 2006, colacul meu de salvare, iar tot am nevoie de salvare, sunt tot la limita, la margine, pot sa sar, pot sa cad dar josul Romaniei este pufos si dulce, zgomotul ei este mai dulce decat linistea Frantei, mirosul ei este mai puternic, ca o betie dulce... Am nevoie sa ma simt beata fara sa beau vin frantuzesc, oricum prefer vinul de tara voastra... 2009, acum in Franta, peste o saptamana, in Romania In Romania ma simt frantuzoaica iar in Franta ma simt romanca. Aici, acolo, ce este aici? c